Homo Sapiens

Via Transilvanica – un traseu de 1000 km

Via Transilvanica este un proiect inițiat de Asociația Tășuleasa Social, o asociație formată în jurul cunoscutului ultramaratonist Tiberiu Ușeriu. Membri în cadrul Asociației sunt și actorul Marcel Iureș sau fostul Ministru al Educației Mircea Miclea.

Tiberiu Ușeriu a crescut în ultimii ani în România făcând niște lucruri aproape supraomenești. Este un constant militant pentru o lume mai bună, pentru sănătate, pentru sport, pentru protecția naturii. Se implică în activități sociale și participă la unele dintre cele mai dificile curse din lume, Ultramaratonul Arctic, pe care de altfel l-a și câștigat de două ori.

Dar despre Tiberiu Ușeriu o să vorbim într-un alt articol din secțiunea Oamenii României.

Via Transilvanica este așadar o inițiativă a Asociației Tășuleasa Social, prin care vor fi trasați 1000 km în unele dintre cele mai frumoase zone din țară. Traseul începe din Drobeta-Turnu Severin și va străbate 10 județe (Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava).

Acest proiect se face kilometru cu kilometru prin multă muncă, dedicare și pasiune. Asociația Tășuleasa Social a realizat din resurse proprii primii 100 km de traseu. Partenerii strategici vin și ei cu donații pentru secțiuni de traseu din cei 1000 km.

Traseul Via Transilvanica

Traseul complet este prezentat pe siteul Via Transilvanica și este împărțit în șapte secțiuni importante.

Bucovina – 133 km – Putna – Tihuța

Regiunea Ținutul de Sus – 142 km – Tihuța – Sovata

Terra-Siculorum – 88 km – Sovata – Deia

Terra-Saxonum – 125 km – Deia – Orăștie

Valea Mureșului – 122 km – Orăștie – Ulpia (trece și prin Alba-Iulia și Blaj)

Terra Daco Romana – 98 km – Orăștie – Ulpia Traiana Sarmisegetusa

Valea Cernei – 191 km – Munții Cernei până la Malul Dunării (parcurge și Parcul Național Domogled)

Aplicația Via Transilvanica

Pentru a afla mai multe informații și pentru a putea vedea harta traseului, Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu compania Endava au creat aplicația Via Transilvanica. În Cluj-Napoca prezentarea aplicației Via Transilvanica este una demnă de importanța și frumusețea acestui proiect.

Aplicația permite planificarea drumețiilor, descărcarea hărților traseului și a Ghidului Via Transilvanica.

Aplicația Via Transilvanica poate fi descărcată gratuit din AppStore pentru IOS și din PlayStore pentru Android.

Pentru a afla mai multe informații și pentru a putea vedea harta traseului, Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu compania Endava au creat aplicația Via Transilvanica. @zhs


Raport HSI: Impactul Fermelor asupra Încălzirii Globale și al Schimbărilor Climatice
Conform prezentării făcute în introducerea raportului, sectorul producției de animale de fermă …
Lupta împotriva Substanțelor care Epuizează Stratul de Ozon
Datele pentru 2020 arată că consumul de ODS în UE a rămas …
Transylmagica: un produs vândut, un copac plantat
Transylmagica plantează puieții în cadrul unor proiecte de realibilitare ecologică, ceea ce …
Raportul Migrației la Nivel Mondial – 2022
Estimarea globală actuală este că au existat aproximativ 281 de milioane de …
10 Sportivi Vegani (Partea II)
Continuând seria despre sportivi vegani care au ales să urmeze o dietă …
Primul festival de mâncare vegană din regiune vine la Expo 2020, în asociere cu Veganuary și Dubai Vegan Days
Primul festival de mâncare vegană din regiune vine la Expo 2020, în …
Happy Veganuary!
Cu un mediu mai durabil, un organism mai sănătos și o etică …
Bicicleta Electrică cu propulsie pe Hidrogen
Această primă bicicletă cu hidrogen din lume face posibil transportul pe distanțe …
Kaufland reciclează – automate de reciclare, pentru un mediu mai curat
Primele Automate de Reciclare a ambalajelor au fost montate în parcările magazinelor …
Top 10 cele mai citite articole ale ZHS în anul 2021
Top 10 cele mai citite articole ale ZHS în anul 2021. Bula …
Rețete vegane pentru petrecerea de Revelion
Pentru a sărbători trecerea dintre ani într-un mod deosebit, dar totuși sustenabil …
ABB va furniza încărcătoare pentru livrarea durabilă a coletelor de către serviciul poștal din Austria
Terra AC-Wallbox-urile sunt soluții de încărcare inteligente și în rețea, care sunt …
Telescopul Spațial James Webb – Etapele Lansării și Plasării pe Orbita L2
Telescopul va fi capabil să obțină imagini ale unora dintre primele galaxii …
Donează pentru World Food Programme – Salvează Vieți, Schimbă Vieți
Cu prețul unei singure jucării, poți să ajuți un copil care suferă …
Asociația care luptă prin artă împotriva plasticului – Plastic Art Performance
Tot mai multe obiceiuri legate de Crăciun și sfârșitul de an incorporează, …
Originile păgâne ale Crăciunului
oficialii bisericii au stabilit pe 25 decembrie la sfârșitul secolului al treilea, …
Premiile Academiei Române 2021 – au fost acordate 62 de premii
Anual, Academia Română primește propuneri din partea Universităților, a Institutelor de Cercetare …
Raportul Coal 2021 – anunță creșterea consumului global de cărbune
Nevoia de electricitate și căldură pentru China se traduce într-un consum enorm …
Top 3 cele mai inovative ferme solare
În India, o idee inovatoare a apărut și a fost deja pusă …
Suport Umanitar Aerian – o soluție utilă pentru zonele afectate de foamete
Transportul de mâncare pe calea aerului costă World Food Programme de 7 …

1 reply »

Leave a Reply