Pentru că se apropie cu pași repezi unul dintre cele mai importante evenimente din anul 2021, Summitul de la Davos, au început deja pregătirile pentru cele 5 zile pline de conferințe și paneluri de discuții.
O primă conferință de presă a fost susținută în 18.01.2021, ca un preambul a ceea ce va urma. Întreaga conferință o puteți urmări în link-ul de mai jos.
Detalii despre Summitul de la Davos puteți să citiți în continuare.
Summitul de la Davos revine în anul 2021 într-un format inedit, cu toate că anul 2020 a fost marcat de această pandemie COVID-19. Conform World Economic Forum, organizatorii Summitului de la Davos, nicio instituție sau individ nu poate de unul singur să facă față provocărilor economice, de mediu, sociale și tehnologice ale unei atât de interdependente lumi.

Este timpul pentru a redobândi încrederea în forțele noastre, de a lupta pentru salvarea resurselor, de a ne construi drumul pentru o calitate superioară a vieții.
The Davos Agenda este o idee prin care se arată lumii că aceasta nu stă pe loc. The Davos Agenda mobilizează liderii la nivel mondial pentru a pune bazele unor parteneriate și a unor politici sustenabile de care avem nevoie în momentul de față.
Evenimentul va avea loc în mediul online, în perioada 25 – 29 Ianuarie 2021.
The Davos Agenda – principalele subiecte
Pe parcursul unei întregi săptămâni se vor adresa subiecte dedicate identificării celor mai inovative și curajoase soluții. Acestea vor reprezenta fundația solidă a revenirii economice și sociale.
În cadrul The Davos Agenda va fi lansată în mod oficial inițiativa Great Reset și se vor pregăti detaliile pentru Adunarea Generală Specială din primăvară.
Fiecare zi va fi dedicată în întregime câte unui domeniu dintre cele 5 identificate în cadrul Great Reset Initiative:
25 Ianuarie – Crearea unui sistem economic coerent, sustenabil și perpetuu
26 Ianuarie – Gestionarea transformării și creșterii responsabile a industriei
27 Ianuarie – Îmbunătățirea administrării comunității globale
28 Ianuarie – Gestionarea tehnologiilor obținute în cadrul celei de-a Patra Revoluții Industriale
29 Ianuarie – Avansarea în cooperarea globală și regională.
Cum poate fi urmărita The Davos Agenda
Întregul eveniment poate să fie urmărit într-o varietate de moduri, toate având la bază mediul online și social media.
Pentru a participa la Eveniment este necesar să fiți membru digital al World Economic Forum. Vă puteți înregistra aici: World Economic Forum.
Sesiunea de Livestream poate să fie urmărită aici: The Davos Agenda Livestream.
Haștagul oficial pe Twitter este #DavosAgenda. Se vor posta o mulțime de informații menite să țină întreaga lume la curent cu toate panelurile de discuții.
Pagina de Facebook a World Economic Forum este locul în care se vor posta filmulețe și se va face streaming live.
Pagina de LinkedIn poate de asemenea să fie urmărită pentru informații detaliate despre The Davos Agenda.
Pe lângă acestea, evenimentul mai poate să fie urmărit pe Instagram, pe YouTube și pe TikTok.
Pentru sesiuni de Podcast trebuie să vă înrergistrați aici: The Great Reset.
The Davos Agenda mobilizează liderii la nivel mondial pentru a pune bazele unor parteneriate și a unor politici sustenabile de care avem nevoie în momentul de față. @zhs
Tweet
Categories: Eveniment, Homo Sapiens, Internațional, Sec XXI