Pentru a susține în continuare tranziția înspre o mobilitate mai curată, mai verde și mai smart, Comisia Europeană a adoptat azi, 14.12.2021 patru propuneri pentru modernizarea sistemului de transport în cadrul UE.
Creșterea conectivității și trecerea a cât mai mulți pasageri înspre trenuri și călătoriile pe apă se realizează prin dezvoltarea punctelor de încărcare, dezvoltarea infrastructurii de încărcare alternativă și prin utilizarea de noi tehnologii digitale. De asemenea, este de importanță majoră și mobilitatea urbană sustenabilă, respectiv ușurința de a alege cea mai bună variantă din mai multe opțiuni de transport multimodal.
Aceste propuneri au ca scop scăderea emisiilor cu efect de seră cu până la 90% în sectorul transporturilor.

Vice-Președintele pentru Pactul Ecologic European (#EUGreenDeal), Frans Timmermans a declarat: ”Tranziția verde și digitală a Europei va aduce schimbări majore în modurile în care ne mișcăm. Propunerile de astăzi stabilesc mobilitatea europeană pe drumul cel mai sustenabil pentru un viitor durabil: conexiuni feroviare europene mai rapide, cu bilete ușor de găsit și sprijin îmbunătățit pentru drepturile pasagerilor pentru orașe, pentru a crește și îmbunătăți transportul public și infrastructura pentru mersul pe jos și cu bicicleta și utilizarea cât mai bună posibilă a soluțiilor pentru a conduce inteligent și eficient.”
Despre Pactul Ecologic European am scris în articolul nostru: ”Pactul Ecologic European – 1 Trilion Euro”
Propunerea 1: Proiecte TEN-T inteligente și sustenabile
TEN-T este o rețea de drumuri, transporturi feroviare și maritime care se întind pe întreaga Uniune Europeană. Odată ce aceste proiecte vor fi finalizate, viteza de călătorie din diferite puncte ale Uniunii Europene va crește, iar timpul petrecut pe drum va scădea.
Propunerea vin cu următoarele puncte:
- Cele mai importante rute feroviare din programul TEN-T vor fi aduse la minim 160 km/h până în anul 2040.
- Crearea de cât mai multe terminale cargo și îmbunătățirea capacității de manipulare
- A fost introdus un deadline important, respectiv 2040
- Solicită tuturor celor 424 orașe aflate în rețeaua TEN-T să dezvolte Planuri de Mobilitate Urbană Sustenabilă.

Din păcate, România este traversată de doar două Coridoare în proiectul TEN-T, și anume Coridorul Rin-Dunăre (liniile groase și punctate albastre) și parțial de Coridorul Est – Mediteraneană (linia maro). Conform acestei hărți, mai bine de jumătate din România rămâne neatinsă de TEN-T.
Propunerea 2: Creșterea traficului feroviar pe distanțe lungi și trans-naționale
Dublarea traficului de mare viteză până în 2030 și triplarea traficului până în 2050 reprezintă unul dintre cele mai importante deziderate pentru Comisia Europeană.
Pentru a încuraja mai mulți oameni să călătorească în afara țării folosind transportul feroviar, Comisia Europeană vine cu mai multe acțiuni:
- o propunere legislativă multimodală în anul 2022 pentru a crește nivelul de utilizare a biletelor multimodale.
- pasagerii să găsească cele mai bune bilete la cele mai bune prețuri – încercarea de a scuti de TVA biletele de tren la nivel UE
- reguli pentru tarifarea accesului la calea ferată în 2023, care vor facilita accesul operatorilor feroviari la infrastructură, crescând concurența și permițând prețuri mai atractive pentru bilete pentru pasageri
Propunerea 3: Servicii inteligențe de transport pentru șoferi
O mobilitate inteligentă duce la o mobilitate mult mai sustenabilă. Propunerea va stimula generarea mai rapidă de servicii noi și inteligente. Astfel, se urmărește ca unele elemente cruciale din trafic, precum și date din trafic să fie transpuse în format digital (e.g. limitări de viteză, planuri de schimbări de infrastructură, etc.)

Propunerea 4: Mobilitate urbană mai curată, mai verde și mai ușoară
De noul Cadru de Mobilitate Urbană vor beneficia utilizatorii de transport urban. Probleme pe care le atacă sunt ambuteiajele, zgomotul și emisiile de carbon. Prin crearea de Planuri de Mobilitate Urbană Sustenabilă, orașele vor beneficia de un cadru prin care să îmbunătățească traficul rutier. Se va pune accent pe transportul public, pe mersul pe jos și pe mersul pe bicicletă. Se propune de asemenea ca flotele de taxi să aibă zero emisii, dar și construirea și modernizarea huburilor multimodale. Soluțiile digitale noi și inovative sunt de asemenea urmărite în cadrul Mobilității Urbane.

Pentru a susține în continuare tranziția înspre o mobilitate mai curată, mai verde și mai smart, Comisia Europeană a adoptat patru propuneri pentru modernizarea sistemului de transport în cadrul UE. @ziarhomosapiens
Tweet