Ce facem în Weekend

Ce facem în weekend – Castelul Peleș și Bran

Într-un weekend în care vremea nu permite ieșirea în aer liber, la munte sau prin parcuri, trebuie să ne concentrăm atenția înspre alte lucruri pe care le putem face. Ploaia nu trebuie să ne sperie, iar România ne oferă o mulțime de lucruri care să ne surprindă.

Aflate într-o zonă muntoasă și foarte turistică, ambele castele aduc o frumusețe aparte zonei Brașovului. Ambele se pot vizita în aceeași zi, dar pentru o experiență completă este indicat să ne alocăm un weekend întreg.

Castelul Peleș și Pelișor

Ambele castele se află practic în aceeași curte. Sunt situate în Sinaia, pe Valea Prahovei în apropiere de Brașov.

Din păcate, fie că ne îndreptăm din Brașov, fie că venim din București, de cele mai multe ori traficul este unul infernal. Acesta este unul dintre motivele pentru care este indicat să întindeți experiența pe două zile.

Castelul Peleș a fost construit între anii 1873 și 1914, fiind reședința de vară a Familiei Regale a României. Se spune că Regele Carol I a îngropat sub fundația castelului, în momentul începerii lucrărilor, câteva zeci de monede de aur.

De-a lungul timpului, la Castelul Peleș s-au ținut mai multe întruniri politice, s-au luat decizii istorice pentru țară și au fost întâmpinați o serie numeroasă de personaje importante ale istoriei. Cea mai importantă vizită a fost cea a Împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, în anul 1896.

Ce se poate vizita în cadrul Castelului Peleș?

Vizita începe cu domeniul care înconjoară castelul. Se poate vizita și Castelul Pelișor, ridicat între anii 1899 și 1902 și construit cu scopul de a fi reședința de vară a principilor moștenitori ai României.

Holul de Onoare întâmpină vizitatorii la intrare în Castelul Peleș. Tavanul Holului este unul retractabil, ceea ce permite admirarea cerului și a stelelor în nopțile senine.

Biblioteca regală este o atracție specială datorită ușii secrete pe care o încorporează. Prin această ușă, regele putea să aibă acces la mai multe încăperi din Castel.

Sălile de arme sunt impresionante, conținând peste 4000 de piese de armament.

Urmează o serie de săli artistice sau cu influențe externe, cum este Sala de Muzică, Sala Florentină sau Sala Maură.

Tot în categoria artistică, Sala de Teatru îi permitea regelui să aibă până la 60 de invitați. De asemenea, există și o Sala de Concerte.

Știai că…?

Castelul Peleș este cel mai vizitat castel din țară, cu câteva sute de mii de vizitatori pe ani?

Castelul Peleș a fost prima construcție din Europa care avea un sistem de încălzire central?

Castelul Bran

Povestea Castelului Bran începe departe în timp, undeva în anii 1200, atunci când Cavalerii Teutoni ridică o fortăreață la Bran. Aproape 200 de ani mai târziu se încep lucrările efective la castelul Bran.

Castelul Bran, construit pe o stâncă situată între Măgura și Dealul Cetății, a fost finalizat în anul 1388.

În următorii 50 de ani, Castelul Bran a trecut prin mâinile lui Mircea cel Bătrân, apoi Iancu de Hunedoara învinge turcii aici.

Dar de departe cel mai important locuitor al Castelului Bran a fost Vlad Țepeș. În anii 1460, Vlad Țepeș, cunoscut ca și Dracula, vampirul din Transilvania și portretizat în acest fel de către Bram Stocker în binecunoscutul său roman Dracula, terorizează sașii din zonă. Cruzimea de care a dat dovadă l-au transformat în acest personaj, Dracula.

Până în anii 1830, castelul a cunoscut mai multe schimbări, îmbunătățiri. Tot în această perioadă, castelul Bran își pierde din importanța strategică și militară. Va rămâne doar ca și o construcție administrativă.

Abia în anul 1920, Castelul Bran ajunge în administrarea Reginei Maria, care îl restaurează și îl reamenajează devenind una dintre destinațiile sale preferate.

În anul 1956, Castelul Bran își începe experiența ca și muzeu, fiind deschis publicului.

Aflate într-o zonă muntoasă și foarte turistică, Castelul Peleș și Castelul Bran aduc o frumusețe aparte zonei Brașovului. @zhs


Panouri Solare printate, o metodă eficientă de a obține energie solară
Costul și greutatea redusă, flexibilitatea și durabilitatea materialului din care este realizat …
Bateriile Li-Ion devin un produs reciclabil și sustenabil
Li-Cycle este o companie al cărei principal scop este să rezolve problema …
Bicicleta schimbă fața Europei
Uniunea Europeană a anunțat că sumele alocate pentru infrastructura sustenabilă, ceea ce …
Raport HSI: Impactul Fermelor asupra Încălzirii Globale și al Schimbărilor Climatice
Conform prezentării făcute în introducerea raportului, sectorul producției de animale de fermă …
Lupta împotriva Substanțelor care Epuizează Stratul de Ozon
Datele pentru 2020 arată că consumul de ODS în UE a rămas …
Transylmagica: un produs vândut, un copac plantat
Transylmagica plantează puieții în cadrul unor proiecte de realibilitare ecologică, ceea ce …
Raportul Migrației la Nivel Mondial – 2022
Estimarea globală actuală este că au existat aproximativ 281 de milioane de …
10 Sportivi Vegani (Partea II)
Continuând seria despre sportivi vegani care au ales să urmeze o dietă …
Primul festival de mâncare vegană din regiune vine la Expo 2020, în asociere cu Veganuary și Dubai Vegan Days
Primul festival de mâncare vegană din regiune vine la Expo 2020, în …
Happy Veganuary!
Cu un mediu mai durabil, un organism mai sănătos și o etică …
Bicicleta Electrică cu propulsie pe Hidrogen
Această primă bicicletă cu hidrogen din lume face posibil transportul pe distanțe …
Kaufland reciclează – automate de reciclare, pentru un mediu mai curat
Primele Automate de Reciclare a ambalajelor au fost montate în parcările magazinelor …
Top 10 cele mai citite articole ale ZHS în anul 2021
Top 10 cele mai citite articole ale ZHS în anul 2021. Bula …
Rețete vegane pentru petrecerea de Revelion
Pentru a sărbători trecerea dintre ani într-un mod deosebit, dar totuși sustenabil …
ABB va furniza încărcătoare pentru livrarea durabilă a coletelor de către serviciul poștal din Austria
Terra AC-Wallbox-urile sunt soluții de încărcare inteligente și în rețea, care sunt …
Telescopul Spațial James Webb – Etapele Lansării și Plasării pe Orbita L2
Telescopul va fi capabil să obțină imagini ale unora dintre primele galaxii …
Donează pentru World Food Programme – Salvează Vieți, Schimbă Vieți
Cu prețul unei singure jucării, poți să ajuți un copil care suferă …
Asociația care luptă prin artă împotriva plasticului – Plastic Art Performance
Tot mai multe obiceiuri legate de Crăciun și sfârșitul de an incorporează, …
Originile păgâne ale Crăciunului
oficialii bisericii au stabilit pe 25 decembrie la sfârșitul secolului al treilea, …
Premiile Academiei Române 2021 – au fost acordate 62 de premii
Anual, Academia Română primește propuneri din partea Universităților, a Institutelor de Cercetare …

1 reply »

Leave a Reply