Homo Sapiens

Tehnologia care colectează CO2 direct din aer

Compania Carbon Engineering este cea care a construit o nouă tehnologie denumită Direct Air Capture (Captarea directă a aerului), prin care se captează CO2 direct din aerul care ne înconjoară.

Compania a fost fondată de către David Keith, Profesor la Universitatea Harvard. Ideea profesorului vine din experiențele pe care acesta le-a avut de-a lungul vieții, atât cu privire la domeniul fizicii experimentale, la inginerie, dar și cu privire la politicile publice.

Conștientizarea nevoii reducerii emisiilor de CO2 a dus la crearea Direct Air Capture, un instrument adițional pentru îmbunătățirea vieții.

Cum funcționează conceptul Direct Air Capture

Tehnologia DAC (Direct Air Capture) captează aerul din atmosferă, urmând ca apoi printr-o serie de reacții chimice să extragă CO2, în timp ce restul elementelor chimice se întorc în mediul înconjurător.

Tehnologia are la bază ideea de fotosinteză, doar că DAC permite să se realizeze mult mai repede. Amprenta fabricii este una redusă, iar CO2-ul obținut poate să fie eliberat într-o formă pură, comprimată, capabil a fi stocat în pământ, sau chiar refolosit.

Fabrica de CO2 este formată din patru părți majore. Procesul începe dintr-un contactor de aer, respectiv o serie de turbine de dimensiuni mari care captează aerul și îl trimite în structura fabricii. Într-o primă fază, aerul trece peste suprafețe fine de plastic peste care curge o soluție de Hidroxid de Potasiu. Această soluție are rolul de a înlătura moleculele de CO2 din aer, urmând să fie apoi prinse într-o soluție lichidă pe bază de sare.

CO2 în aceast formă lichidă este apoi supus unor procese chimice pentru a-i crește concentrația, pentru a-l purifica și comprima. Acest proces se realizează într-un reactor de peleți. Un calcinator urmează să încălzească peleții pentru a elibera CO2 în formă de gaz pur.

Această fabrică poate să ajute la reducerea emisiilor de CO2, la creșterea calității vieții și la îmbunătățirea aerului respirabil. Este important să avem în vedere astfel de soluții care luptă pentru atingerea obiectivelor agreate prin diverse acorduri de mediu, cum este Acordul de la Paris.

Tehnologia DAC (Direct Air Capture) captează aerul din atmosferă, urmând ca apoi printr-o serie de reacții chimice să extragă CO2. @ziarhomosapiens


25 de Ani de la Crearea Programului “Marie Skłodowska-Curie Actions”
MSCA (Marie Skłodowska-Curie Actions) finanțează programe de cercetare și dezvoltare pentru pregătire …
10 Sportivi Vegani (Partea I)
Prezentăm în continuare o serie de sportivi care au ales dieta vegană …
Rompetrol continuă campania de împădurire în judeţul Prahova
Rompetrol, în parteneriat cu Asociaţia EcoAssist, prin Plantăm fapte bune în România, …
16 Milioane de oameni din Yemen sunt în pragul foametei
Yemen este o țară în pragul foametei. Peste 16 Milioane de oameni …
Inteligența Artificială învață să se creeze singură
Inteligența Artificială își îmbunătățește abilitățile printr-un proces denumit ”reinforcement learning”, un fel …
Eveniment: Ziua Mondială a Copiilor
20 Noiembrie 2021 – Ziua Mondială a Copiilor. Tema Zilei Mondiale a …
Acordul Orașelor Verzi
Acordul Orașelor Verzi reprezintă o mișcare a primarilor orașelor Europei care doresc …
Parlamentul European și lupta pentru o Economie Circulară
Economia de tip ”cumpără/folosește/aruncă”, o economie liniară, trebuie să fie transformată într-o …
Cum ne asigurăm nutrienții necesari într-o dietă vegană
Toți cei care urmează o dietă în mare parte sau în întregime …
#NextGenEU – Revenirea Europei
Platforma NextGenerationEU se dezvoltă pe cinci arii mari: Make it Green, Make …
Generația Z vs Mileniali
Generația Z sunt nativi digitali. De cealaltă parte, Milenialii au fost pionierii …
Tesla domină categoric piața Mașinilor Electrice
Competiția pe piața auto este una acerbă. Companiile tradiționale nu au altă …
TEDx Countdown Schimbările Climatice – 2021
Companii, orașe, parteneri, cetățeni și organizatori locali TEDx sunt invitați să participe …
Un viitor mai bun bazat pe plante
O dietă care constă în mare parte din plante este mai bună …
Top 20 Orașe Pro-Biciclete – Copenhagenize Index
Modernizarea transportului urban pe bicicletă înseamnă îmbunătățirea infrastructurii, politici mai bune, sisteme …
Eveniment UE: Conferința pentru Schimbările Climatice – Glasgow Oct – Noi 2021
Săptămâna aceasta se desfășoară ultimele zile ale Conferinței pentru Schimbările Climatice în …
Industria de creștere a animalelor – variabila de bază în Anthropoceen
Industria de creștere a animalelor este unul dintre cei mai mari factori …
Eveniment UE: Conferința privind Viitorul Europei
Conferința privind Viitorul Europei reprezintă o oportunitate ideală pentru toți cetățenii Europei …
WFP ajută 42 milioane de oameni aflați în pragul foametei
Cele $6 Miliarde va ajuta pe cei mai nevoiași oferindu-le 1 singură …
Repornim activitatea
Conceptul Ziarului Homo Sapiens va rămâne neschimbat, dar ne vom îndrepta atenția …

Leave a Reply