Homo Sapiens

Carnea Printată 3D – ajută la reducerea consumului de carne animală

Lumea în care trăim se bazează astăzi pe Miliardele de animale care sunt crescute și ucise pentru a ne asigura mâncarea de zi cu zi. Pe lângă aceasta, creșterea atâtor animale implică resurse enorme de energie și de apă.

O statistică impresionantă este oferită de Organizația Națiunilor Unite. Ne arată evoluția animalelor crescute și ucise pentru carne în ultima jumătate de secol.

Pe lângă aceste statistici, un alt aspect imposibil de ignorat este și consumul imens de apă pe care creșterea unui animal îl implică. Astfel, este nevoie de 15000 de litri de apă pentru a produce un singur Kg de carne de vită. Mai putem discuta și despre gazele de seră care se creează ca urmare a creșterii atâtor Miliarde de animale.

Conform Națiunilor Unite, alternativele de carne pe bază de plante consumă cu 99% mai puțină apă, cu 95% mai puțin pământ și emit cu 90% mai puține gaze de serii.

O comparație interesantă este regăsită într-un studiu realizat de Universitatea din Michigan, la cererea producătorului de carne alternativă Beyond Meat. Studiul spune că Americanii consumă în medie 3 burgeri pe săptămână. Dacă ar consuma doar doi burgeri pe săptămână și un burger din carne alternativă, ar reduce consumul de gaze de seră cu echivalentul a gazelor produse de 12 Milioane de mașini.

Ce alternative avem?

Având în vedere cele de mai sus, lumea a început deja de ceva vreme să caute alternative la consumul de carne naturală.

Startup-ul Israelian Redefine Meat folosește printarea 3D pentru a produce o friptură din plante despre care se spune că are structura și textura similară cu adevărata carne. Se spune chiar că ar putea să reproducă o întregă vacă, nu doar o parte din ea,

În anul 2019, Compania Redefine Meat a atras finanțări în valoare de 6 Milioane Dolari. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, mai ales dacă avem în vedere raportul Nielsen ”Meet the New ”Meat” Eater” care spune că au crescut vânzările de carne vegetală cu peste 260% în primele luni ale anului 2020.

Expectanțele sunt ca vânzările de carne vegetală să ajungă la peste 140 Miliarde Dolari până în anul 2030.

Cum influențează consumul de carne sănătatea noastră?

Consumul crescut de carne roșie este asociată cu mai multe probleme de sănătate, printre care cancer, boli de inimă, obezitate.

Luând în considerare regiunile lumii, se poate observa un stil de consum al cărnii diferit de la o regiune la alta. China a început să consume mai multă carne roșie în ultimii zeci de ani ca urmare a dezvoltării societății, a economiei și ca urmare a urbanizării.

În America se mănâncă foarte mult Fast-Food și multă carne în mod general, ceea ce reprezintă o sursă de obezitate și alte boli asociate. Peste 70% din Americani suferă de obezitate sau sunt supraponderali.

Consumul mai mare de carne a venit împreună cu creșterea veniturilor și cu un stil de viață mai bun. Zonele care au cunoscut o expansiune în ultimii ani au întâmpinat și astfel de probleme.

Ce înseamnă carnea alternativă

De zeci de ani se găsește în supermarketuri carne vegetală, carne care conține în general soia, orez, mazăre sau alte legume.

Condiția obligatorie pentru această carne alternativă este să semene cât mai mult cu carnea animală. Ne referim aici la textură, structură și gust. Carnea vegetală nu va avea niciodată gustul cărnii animale. Aici intervine tehnologia de printare 3D sau alte tehnologii revoluționare.

În anul 2013, un cercetător din Olanda, Mark Post, a reușit să crească în laborator un burger folosind celule stem de la vaci și țesut muscular. La nivel biochimic, burgerul creat de Mark Post pare a fi perfect similar cu carnea animală.

Cum arată consumul în România?

În continuare câteva cifre interesante cu privire la creșterea de animale și consumul din România în ultimele decenii.

Date Statistice din RomâniaAnAn
19602018
Consum Carne per Persoană28,2 kg/an63,2 kg/an
Animale Ucise: Pui55 Mil/an281 Mil/an
Animale Ucise: Oi3,6 Mil/an6,7 Mil/an
Animale Ucise: Porci3,6 Mil/an5,6 Mil/an
Animale Ucise: Vaci1,44 Mil/an0,6 Mil/an
Animale crescute: Pui43,56 Mil/an83,2 Mil/an
Animale crescute: Porci4,3 Mil/an4,4 Mil/an
Animale crescute: Vaci4,53 Mil/an2 Mil/an
Producția de lapte2,91 Mil/an4,44 Mil/an
Consum de lapte per persoană108 Kg/an239 Kg/an
Producție de ouă132 Tone/an285 Tone/an
Consum de ouă per persoană6 kg/an14,35 Kg/an
Sursa: Our World in Data

Pentru a se utiliza tot mai multă carne alternativă, consumatorii trebuie să își schimbe obiceiurile și comportamentul. Risipa de mâncare enormă pe care oamenii o fac este o altă problemă majoră care provine tot ca urmare a comportamentelor incorecte.

Un sfert din mâncarea produsă la nivel mondial este aruncată la gunoi.

Mai este necesară și o balansare corectă a prețurilor alimentelor, care să reflecte mai îndeaproape costurile cu producția și costurile afiliate.

Startup-ul Israelian Redefine Meat folosește printarea 3D pentru a produce o friptură din plante despre care se spune că are structura și textura similară cu adevărata carne. @zhs


25 de Ani de la Crearea Programului “Marie Skłodowska-Curie Actions”
MSCA (Marie Skłodowska-Curie Actions) finanțează programe de cercetare și dezvoltare pentru pregătire …
10 Sportivi Vegani (Partea I)
Prezentăm în continuare o serie de sportivi care au ales dieta vegană …
Rompetrol continuă campania de împădurire în judeţul Prahova
Rompetrol, în parteneriat cu Asociaţia EcoAssist, prin Plantăm fapte bune în România, …
16 Milioane de oameni din Yemen sunt în pragul foametei
Yemen este o țară în pragul foametei. Peste 16 Milioane de oameni …
Inteligența Artificială învață să se creeze singură
Inteligența Artificială își îmbunătățește abilitățile printr-un proces denumit ”reinforcement learning”, un fel …
Eveniment: Ziua Mondială a Copiilor
20 Noiembrie 2021 – Ziua Mondială a Copiilor. Tema Zilei Mondiale a …
Acordul Orașelor Verzi
Acordul Orașelor Verzi reprezintă o mișcare a primarilor orașelor Europei care doresc …
Parlamentul European și lupta pentru o Economie Circulară
Economia de tip ”cumpără/folosește/aruncă”, o economie liniară, trebuie să fie transformată într-o …
Cum ne asigurăm nutrienții necesari într-o dietă vegană
Toți cei care urmează o dietă în mare parte sau în întregime …
#NextGenEU – Revenirea Europei
Platforma NextGenerationEU se dezvoltă pe cinci arii mari: Make it Green, Make …
Generația Z vs Mileniali
Generația Z sunt nativi digitali. De cealaltă parte, Milenialii au fost pionierii …
Tesla domină categoric piața Mașinilor Electrice
Competiția pe piața auto este una acerbă. Companiile tradiționale nu au altă …
TEDx Countdown Schimbările Climatice – 2021
Companii, orașe, parteneri, cetățeni și organizatori locali TEDx sunt invitați să participe …
Un viitor mai bun bazat pe plante
O dietă care constă în mare parte din plante este mai bună …
Top 20 Orașe Pro-Biciclete – Copenhagenize Index
Modernizarea transportului urban pe bicicletă înseamnă îmbunătățirea infrastructurii, politici mai bune, sisteme …
Eveniment UE: Conferința pentru Schimbările Climatice – Glasgow Oct – Noi 2021
Săptămâna aceasta se desfășoară ultimele zile ale Conferinței pentru Schimbările Climatice în …
Industria de creștere a animalelor – variabila de bază în Anthropoceen
Industria de creștere a animalelor este unul dintre cei mai mari factori …
Eveniment UE: Conferința privind Viitorul Europei
Conferința privind Viitorul Europei reprezintă o oportunitate ideală pentru toți cetățenii Europei …
WFP ajută 42 milioane de oameni aflați în pragul foametei
Cele $6 Miliarde va ajuta pe cei mai nevoiași oferindu-le 1 singură …
Repornim activitatea
Conceptul Ziarului Homo Sapiens va rămâne neschimbat, dar ne vom îndrepta atenția …

1 reply »

Leave a Reply