Ce facem în Weekend

TEDx Zorilor Women – eveniment 28 Noiembrie

Chiar dacă suntem în mijlocul pandemiei COVID-19, lucrurile se întâmplă, lumea se mișcă și evenimentele merg mai departe. Este adevărat că evenimentele au în această perioadă un format diferit, de cele mai multe ori online, dar asta nu oprește organizatorii din a oferi publicului posibilitatea de a participa.

Evenimentul TEDx Zorilor Women este programat pentru data de 28 Noiembrie 2020.

Ediția din anul acesta este denumită Fearless, un nume provocator și interesant. În ediția precedentă evenimentul s-a desfășurat sub denumirea de Bold+Brilliant. Toate pentru a sublinia importanța și necesitatea unui astfel de eveniment.

Publicul va putea să urmărească TEDx Zorilor Women de acasă, biletele fiind puse în vânzare la prețul de 4 Euro.

Speakeri și prezentatori la TEDx Zorilor Women

Invitatele sunt persoane care au o poveste de spus și care au reușit să atingă succesul într-o lume în care opreliștile sunt la tot pasul.

Prezenatoarea și Co-prezentatorul

Irina Margareta Nistor este prezentatoarea evenimentului. Pentru cei care nu știți, vocea Irinei Margareta Nistor este cea pe care o auzeam pe casetele video din anii `80.

Victor Miron este organizatorul TEDx și co-prezentator al evenimentului. Victor Miron este cunoscut în țară și pentru proiectele sale culturale, cu precădere proiectul ”Cărțile pe Față”.

Speakerii Evenimentului

Mirela Retegan este coach pentru părinții care vor să construiască o relație puternică în cadrul familiei, cu copiii. Mirela iubește copiii și vrea să îi învețe și pe părinți să facă la fel. Pe site-ul ei găsiți mai multe informații: www.mirelaretegan.ro . De asemenea, mai are și o emisiune la Europa FM.

Domnica Petrovai este Psiholog Clinician, Profesori și Psihoterapeut. A fondat compania Mind Education și Școala pentru Cuplu. A scris și o carte, ”Iubește și fii iubit/ă. Aproape Totul despre Relația de Cuplu.

Roxana Lupu este o actriță cu un Doctorat în Artele Dramatice. Este cunoscută pentru rolul Reginei Maria din filmul ”Regina Maria a României”. Roxana locuiește la Londra și este pe drumul cel bun pentru a deveni un star internațional.

Ada Galeș este o actriță din București, cu o serie de filme românești cunoscute și apreciate. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 2014. Din 2013 a început să joace în roluri din filme, iar din 2014 este și actriță la Teatrul Național București.

Alma Nicole este cântăreață și actriță, care a reușit să ajungă în Finala concursului Vocea României. A ajuns în semifinală și în cadrul concursului Românii au Talent.

TEDx Zorilor Women este programat pentru 28 Noiembrie 2020. Ediția din anul acesta este denumită Fearless, un nume provocator și interesant. @zhs


Noutăți în Știință – Săptămâna 01 – 07 Martie 2021
O echipă de ingineri au propus primul mod fezabil de propulsie Warp, …
Ecocidul – un nou concept legislativ propus pentru apărarea Planetei
Ecocidul este o crimă împotriva ecosistemelor planetei. Acest concept ar putea să …
SpaceX – Evoluția Testelor Navei Spațiale de la SN1 la SN10 – continuare
La fel ca ultimele două zboruri test, și SN10 a fost propulsată …
Baterii pe Hidrogen pentru casele noastre
Bateria pe Hidrogen Lavo se conectează la un invertor solar și la …
Noutăți în Știință – Săptămâna 22 – 28 Feb 2021
Coloana vertebrală nefuncțională a fost vindecată folosind propriile celule stem ale persoanei …
Tehnologia AI transformă poze vechi în imagini video – ”Deep Nostalgia”
Tehnologia Deep Nostalgia este menită să aducă la viață pozele vechi, poze …
Dezbatere Publică la Cluj-Napoca cu tema: Mobilitate
Joi, 25 februarie 2021, începând cu ora 17.00 va avea loc o …
NASA a prezentat primul video cu aterizarea Roverului Perseverance pe Marte
NASA a pus la dispoziția publicului primele imagini video cu aterizarea Roverului …
Noutăți în Știință – Săptămâna 15 – 21 Feb 2021
Roverul Perseverence al NASA a aterizat cu succes pe Marte și a …
Pionierii în Economie Circulară: ce fac pentru a avea succes?
Pionierii economiei circulare ridică standardele pentru produsele pe care le creează și …
Growing Underground – fermă urbană în tunelurile Londrei
Growing Underground este o fermă urbană situată la 33 m sub străzile …
Noutăți în Știință – Săptămâna 8 – 14 Feb 2021
Oamenii de știință au reușit să transforme plasticul în grafen foarte stabil, …
ZF Power Summit 2021: Potențialul României în Zona de Hidrogen – Eveniment 23-24 Feb
Care este potențialul României în domeniul Hidrogenului și ce rol ar putea …
Obiectivele de dezvoltare sustenabilă: Schimbările Climatice
Schimbările climatice afectează fiecare țară din fiecare continent; afectează economiile naționale și …
Hub pentru energie verde pe o insulă artificială construită de Danemarca
Energia verde produsă de insula artificială va fi la niveluri nemaiîntâlnite, fiind …
Orașele încep să se pregătească pentru mașinile zburătoare
Conceptul de Mobilitate Aeriană Urbană se consideră că va fi un nou …
Noutăți în Știință – Săptămâna 1 – 7 Feb 2021
Oamenii de știință dezvoltă un ”creier cuantic” care învață singur și care …
8 Moduri de a salva planeta schimbând felul în care mâncăm
Între 25% și 50% din mâncarea cumpărată nu este consumată, aceasta fiind …
Navele spațiale vor primi un nou tip de propulsie
Propulsia pe bază de plasmă ar utiliza câmpuri magnetice pentru a împinge …
Cele mai importante inițiative ale evenimentului The Davos Agenda
Inițiativa Healthy Cities and Communities analizează legătura dintre orașe și un stil …

1 reply »

Leave a Reply