TEDx Countdown este un concept de eveniment interesant lansat de către TEDx Talks. Prin acest eveniment, TEDx vrea să creeze o inițiativă globală pentru accelerarea soluțiilor la criza climatică, să transforme ideile în acțiuni.
Scopul inițiativei este să creeze un viitor mai bun prin reducerea emisiilor de gaze de seră la jumătate până în anul 2030. Prin această inițiativă se vrea obținerea unei lumi mai sigure, curate și mai accesibile pentru toată lumea.
Ariile acoperite prin TEDx Countdown
Pentru a-și atinge scopul, TEDx Countdown acoperă cinci direcții fundamentale din viața noastră. Fiecare dintre aceste direcții au ridicat de-a lungul ultimilor ani câte o întrebare esențială. Countdown încearcă să răspundă și nu numai, să și acționeze.
Energie – Cât de repede putem să trecem la 100% energie verde?
Transport – Cum putem să upgradăm felul în care oamenii și lucrurile se deplasează?
Materiale – Cum putem să reimaginăm și să reconstruim lucrurile care ne înconjoară?
Mâncare – Cum putem să începem o mișcare globală pentru un sistem alimentar mai sănătos?
Natură – Cum putem să protejăm mai bine pământul și să îl înverzim din nou?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, TEDx Countdown aduce împreună oameni de știință, activiști, antreprenori, arhitecți urbani, fermieri, directori de companii, investitori, artiști, oficiali guvernamentali și orice alte persoane care pot influența în vreun fel rezultatul și scopul inițiativei.
Etapele Inițiativei pentru următorul an
Lansarea Globală – 10.10.2020
Un eveniment virtual va fi susținut în data de 10.10.2020. Scopul evenimentului virutal va fi o chemare la acțiune pentru liderii lumii și pentru întreaga lume care vrea să participe la crearea unui viitor mai bun.
Accelerarea Progresului – Octombrie 2020 – Octombrie 2021
Pornind de la ideile obținute în cadrul Lansării Globale, se va acționa alături de parteneri într-o serie de proiecte intersectoriale. Fiecare proiect va avea scopuri curajoase și va genera acțiuni care vor fi prezentate în cadrul Sumitului Countdown (Octombrie 2021) și în cadrul UN Climate Change Conference în 2021.
Countdown Summit și Evenimente Locale – Octombrie 2021
Summitul va fi susținut în Edinburg, Scoția, în fața a 1200 de lideri. De asemenea, sute de evenimente TEDx Countdown vor exista în întreaga lume. Aceste evenimente vor prezenta studii, workshopuri și realizările din cadrul proiectului.
Cum poți să participi?
Te poți conecta la eveniment înregistrându-te pe site aici: https://countdown.ted.com/global-launch
Poți să influențezi luând poziție în cadrul companiei tale sau în cadrul comunității din care faci parte.
Poți să vorbești despre TEDx Countdown prietenilor și să promovezi pe rețelele tale de socializare.
Noi o să urmărim îndeaproape tot aceste eveniment și o să prezentăm toate realizările.
În acest weekend se desfășoară Transilvania Rally 2020, o etapă națională foarte importantă pentru toate echipele participante. @zhs
Tweet
Categories: Homo Sapiens, Sec XXI, Sustenabilitate, TEDx Countdown