Homo Sapiens

Creierul predictiv, un tărâm neexplorat

Teoria creierului predictiv este una care a prins tot mai mult teren în ultimii ani. Mulți oameni de știință lucrează și analizează această teorie, încercând evident să înțeleagă cum această descoperire poate să ne ajute să avem o viață mai bună, mai frumoasă.

Oameni de știință cum este Prof Lars Muckli sau Rasmus Hougaard și Nick Hobson își pun această întrebare și încearcă totodată să găsească și un răspuns.

Creierul nostru înțelege lumea prin prezicerea a ceea ce urmează să vedem și ulterior actualizând aceste predicții pe măsură ce situația se modifică.

Până acum se credea că răspunsul creierului la informațiile vizuale este o cascadă de arii vizuale ierarhizate și cu complexitate tot mai mare. O abordare mai modernă este faptul că, creierul nostru nu vede fiecare situație ca o nouă pagină, ci o vede prin intermediul predicțiilor.

Cum funcționează creierul predictiv?

Într-o abordare simplistă, creierul își optimizează predicțiile pe măsură ce avansează în mediul înconjurător în care se află. Primul pas este să își imagineze ce se află după colț. Odată ce ai mers după colț și ai văzut ce se află acolo, predicțiile se actualizează. Odată actualizate, răspunsul creierului poate să fie unul de surpriză sau unul de tristețe față de atingerea așteptărilor create de către predicții.

Creierul creează un model intern a ceea ce are să urmeze.

Supriza următorului pas este ceea ce determină creierul să se comporte predictiv. Pentru a înțelege ceea ce vede, creierul segmentează inputul vizual în obiecte, fundal, context, oameni, etc. Pentru a avea un model clar al mediului înconjurător, creierul trebuie să își și denumească toate acele segmente, iar pentru că nu există neaparat o funcție care să realizeze această denumire a segmentelor, creierul apelează la ”nevoia de a minimiza surpriza”.

Cum ne ajută surpriza să creăm modele și tipare?

Puteți să ridicați un obiect, să îl scăpați și astfel să aflați care este sunetul pe care îl produce. Dar dacă îl ridicați și îl scăpați dar nu mai produce acel sunet, atunci creierul își va actualiza imediat tiparul.

Cel mai bun exemplu ar fi într-un mediu real, cum ar fi mersul cu bicicleta.

În timpul mersului cu bicicleta trebuie să prezicem traiectoriile mașinilor și mișcarea bicicletei în întreg mediul înconjurător, în timp real. Predicțiile modelelor viitoare se actualizează constant pentru a reuși să pedalăm prin oraș fără să fim accidentați. Actualizarea se face cu ajutorul memoriei, a predicțiilor și a surprizei. În timpul pedalatului negociem un model viitor cu un alt model viitor pentru că actualizăm constant rezultatele predicțiilor.

Odată identificată această capacitate de predicție, analizele și întrebările suplimentare nu întârzie să apară. Avem capacitatea de a ne lăsa mintea să hoinărească în voie și să prezică scenarii alternative în viitor. Atunci când ne gândim la întrebări cum ar fi ”Ce o să mănânc diseară?” sau ”Să mă duc la cumpărături?” în timp ce pedalăm, asta înseamnă că facem trei lucruri în același timp. În acest caz, există două scenarii clare, respectiv prezentul care se întâmplă și alternativa, respectiv planul.

Mai sunt multe lucruri de descoperit, iar creierul are încă multe de oferit, fiind în continuare o sursă nebănuită de investigații. Putem doar să sperăm că tărâmul neuroștiinței va fi cât mai atent cercetat.

Creierul nostru înțelege lumea prin prezicerea a ceea ce urmează să vedem și ulterior actualizând aceste predicții pe măsură ce situația se modifică. @zhs


Automatizare vs Muncitori

100 de ani mai târziu, în 2020, munca de secretariat va fi și ea sacrificată în favoarea unor alte tipuri de muncă.

17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă

Agenda pentru Dezvoltarea Sustenabilă până în anul 2030 și cele 17 obiective de bază au fost adoptate în cadrul Adunării Generale a UN.

Loading…

Something went wrong. Please refresh the page and/or try again.

Leave a Reply